Starea tehnică a autovehiculelor, în vizorul polițiștilor și al specialiștilor RAR

Polițiștii din Beclean au efectuat o acțiune de control pe linia combaterii încălcării normelor rutiere de către conducătorii de vehicule și pietoni, fiind efectuate verificări și cu privire la starea tehnică a autovehiculelor. La acțiune au participând și specialiști din cadrul Registrului Auto Român Bistrița-Năsăud, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 64 de sancțiuni contravenționale și au aplicat amenzi în valoare totală de peste 7.300 de lei pentru încălcări ale normelor rutiere, fiind totodată reținute și patru certificate de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare ale unui autovehicul.

În cadrul acțiunilor, oamenii legii au oprit în trafic și un transport de animale vii, respectiv porcine, care era efectuat cu o autoutilitară neautorizată. Verificările au scos la iveală că șoferul nu avea documente de proveniență a animalelor, astfel că polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, conform prevederilor HG 984 din 2005 cu privire la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, fiind totodată solicitat sprijinul angajaților Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii altor măsuri conform competențelor.