Primăria Bistrița deține un echipament modern, folosit pentru scanarea arborilor! Dispozitivu a costat aprox. 20.000 de euro și ajută la identificarea arborilor bolnavi, care trebuie tăiaţi sau toaletaţi, evitându-se tăierea de arbori sănătoşi.

De la achiziția tomografului de 20.000 de euro, peste 450 de arbori de pe domeniul public au fost scanați și sunt în evidențele Primăriei Bistrița.
Mesajul primarului Lazany: „suntem obligați să îi îndepărtăm!”
În această perioadă, Primăria Bistrița derulează o acțiune amplă de monitorizare a arborilor de mari-dimenisuni de pe domeniul public!
” Continuăm procesul de evaluare a arborilor din municipiu, pentru a identifica din timp exemplarele afectate și pentru a elimina riscurile înainte ca acestea să pună în pericol oamenii.
Analizăm fiecare caz, monitorizăm arborii care ridică semne de întrebare și folosim inclusiv tomograful arboricol, astfel încât deciziile să fie luate pe baza unor evaluări tehnice clare.
Acolo unde arborii pot fi salvați, intervenim pentru păstrarea lor. Acolo unde degradarea este avansată și siguranța oamenilor este pusă în pericol, suntem obligați să îi îndepărtăm.” – a transmis primarul Lazany.








Așa am procedat și în cazul arborilor de pe strada George Coșbuc și Bulevardul Independenței, din apropierea Poștei și a trecerii de pietoni. I-am urmărit o perioadă și am încercat să îi salvăm, însă verificările au arătat că erau uscați în proporție de peste 80-90% și reprezentau un pericol iminent.
Uneori, arborii care par sănătoși la exterior pot ascunde degradări severe în interior. Tocmai de aceea, continuăm procesul de evaluare cu responsabilitate și fără compromisuri atunci când este vorba despre siguranța bistrițenilor.
Copacul IMENS care a căzut în parc era USCAT! Cu toate astea, Primăria NU a intervenit la timp!
În urmă cu câteva zile, un copac IMENS a căzut peste un leagăn în părculețul din zona hotelului Metropolis. NU s-au înregistrat victime! Din poze se vede clar că arborele era USCAT și NU avea crebgi sănătoase, doar câțiva vlăstari!

Lazany a dat vina pe fosta adinistrație, dar apoi a revenit cu mesaje de prevenție și acum prezintă acțiunea de tăiere din zona Independenței – Coșbuc.
„Incidentul produs recent în Parcul Municipal nu a făcut decât să confirme că ceea ce am început este necesar și că prevenția poate face diferența.
În paralel, continuăm și plantarea de arbori noi, atent aleși pentru mediul urban, astfel încât Bistrița să fie nu doar un oraș mai verde, ci și un oraș mai sigur.” – a transmis primarul Lazany.
Citiți și:
