Străzile, trotuarele și pistele de biciclete din Bistrița vor fi curățate și spălate

Străzile, trotuarele și pistele de biciclete din municipiul Bistrița vor fi curățate și spălate în perioada următoare, spune primarul Gabriel Lazany.

O să înceapă în curând curățarea și spălarea cu apă a carosabilului. Am așteptat ca temperaturile de peste noapte să treacă peste 0 grade Celsius pentru că altfel riscam să ajungem la alte lucruri neplăcute. (…) Am așteptat ca temperaturile să fie pozitive și vom începe spălarea carosabilului. Chiar am avut deja o ședință tehnică pe această temă. O să îi vedeți pe cei de la Supercom și pe angajații de la Direcția de Infrastructură și Servicii a Primăriei Bistrița cu cisternele. Vor începe spălarea inclusiv a pistelor de biciclete și a stâlpișorilor care arată jalnic. Eu am spus dintotdeauna că sunt niște soluții mai mult decât proaste cele alese pentru că, în primul rând, nu poți face curățenie mecanizată. Este foarte greu să te duci și să te apuci să le speli manual. Din păcate, când s-a făcut și s-a avizat proiectul, cel care au făcut lucrul acesta au fost total neinspirați, din birou, fără să aibă realitatea terenului în față”, a spus primarul Gabriel Lazany, luni, într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV.

În această perioadă, în municipiu se derulează și campania ”Curățenia de primăvară”. Municipalitatea a făcut apel la bistrițeni să se implice și să participe activ la această campanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!