Tânăr care a fugit de poliţişti, reţinut după ce a fost urmărit circa 20 de kilometri pe DN 17

FOTO: arhivă

Un tânăr de 25 de ani din Prundu Bârgăului a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și este cercetat sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni la regimul rutier.

În fapt, ieri, în jurul orei 16.30, pe strada Secu, din localitatea Prundu Bârgăului, polițiștii l-au observat în trafic, în timp ce conducea o motocicletă off-road, tip cross, iar în momentul în care a observat echipajul, a accelerat. A fost urmărit în trafic, pe Drumul Național 17, de autospeciala cu semnale acustice și luminoase din cadrul Secției 2 Prundu Bârgăului. La intrarea în municipiul Bistrița, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, a acroșat un autoturism parcat. Conducătorul a coborât și a fugit, dar a fost imobilizat și condus la sediul Poliției pentru audieri”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

A fost testat cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele fiind negative.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar motocicleta nu era înregistrată sau înmatriculată, astfel că a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 25 de ani din Prundu Bârgăului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat, urmând a fi dispuse măsuri legale în consecință.

ACTUALIZARE

Tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus plasare sub control judiciar pentru 60 de zile.