Tânăr cu permisul suspendat și sub influența substanțelor interzise, prins la volanul unei mașini

Un tânăr din localitatea Coldău a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși avea permisul suspendat. În plus, testarea cu aparatul drugtest a indicat faptul că acesta ar fi consumat și substanțe interzise înainte de a se urca la volanul mașinii. Tânărul s-a ales cu dosar penal.

”La data de 8 noiembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit în trafic pentru verificări, pe Drumul Comunal 31, între localitățile Blăjenii de Jos și Caila, un autoturism în care se aflau două persoane. În urma controlului autoturismului, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor o râșniță în care se afla o substanță de culoare verde, susceptibilă a avea efecte psihoactive, precum și o țigară confecționată. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul care se afla la volan, în vârstă de 23 de ani, din Coldău, are permisul de conducere suspendat. Acesta a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *