Tânăr de 18 ani din Anieș, prins de polițiști în timp ce conducea o mașină fără a deține permis

Un tânăr de 18 ani din localitatea Anieș s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o mașină fără a deține permis de conducere, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 2 aprilie, în jurul orei 19:20, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au efectuat semnal de oprire unui autoturism care se deplasa prin Maieru. Conducătorul acestuia însă și-a continuat deplasarea până în curtea unui imobil. Aici, polițiștii au imobilizat șoferul, stabilind ulterior că este vorba despre un tânăr de 18 ani din Anieș. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tânărul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, se arată în buletinul Poliției.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și continuă cercetările în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *