Tânăr decedat într-un accident produs pe DJ 172D, în Măgura Ilvei

FOTO: arhivă

Un tânăr de 33 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe DJ 172D, în localitatea Măgura Ilvei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Sângeorz-Băi. Aceștia au “constatat că un bărbat de 33 de ani, din localitatea Măgura Ilvei, în timp ce se deplasa pe un moped a intrat în coliziune cu stâlpul de susținere al unui pod de cale ferată”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, din nefericire a fost declarat decesul bărbatului. Acesta a fost găsit de echipajele medicale în stop cardiorespirator. Cu toate că medicii au efectuat manevre de resuscitare, organismul bărbatului nu a răspuns, fiind declarat decesul la locul accidentului.

Verificările polițiștilor au indicat faptul ca acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și mopedul implicat în eveniment nu este înregistrat sau înmatriculat.

Polițiștii rutieri ai Poliției orașului Sângeorz-Băi continuă cercetările în acest caz, urmând să fie stabilite cauza și modalitatea produceri evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *