Tânăr din Budacu de Jos, reținut pentru furt

Un tânăr de 25 de ani din localitatea Budacu de Jos a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind cercetat pentru furt calificat, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Din probatoriul administrat de către polițiști a reieșit faptul că tânărul ar fi pătruns în imobilul unei femei din localitatea Budacu de Jos, profitând de faptul că aceasta este plecată din țară. De aici, persoana bănuită de comiterea faptei a sustras mai multe bunuri, respectiv o combină muzicală, un computer și mai multe sticle de băuturi alcoolice. În urma activităților efectuate de către polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, bunurile sustrase, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, au fost recuperate, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

La data de 28 ianuarie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pentru o durată de 24 de ore față de tânărul de 25 de ani.

Ulterior, la data de 29 ianuarie, tânărul de 25 de ani a fost prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind în acest caz dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *