Tânăr dus la spital după un accident pe DN 15A, la Viile Tecii

Un accident rutier soldat cu rănirea unui tânăr a avut loc joi pe Drumul Național 15A, în localitatea Viile Tecii.

La fața locului au intervenit pentru efectuarea de cercetări polițiștii Serviciului Rutier.

”Din primele date, un tânăr, de 19 ani, din Crainimăt, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Viile Tecii – Galații Bistriței, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apei pluviale. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *