Tânăr rănit într-un accident produs pe DJ 172A, între localitățile Rusu de Sus și Nușeni

În această seară, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit la un accident de circulație semnalat pe Drumul Județean 172A, între localitățile Rusu de Sus și Nușeni.

”La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani din Rebrișoara a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea șoferului, acesta fiind ulterior transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Persoana rănită în accident a fost preluată de un echipaj de prim ajutor SMURD de la Stația de Pompieri Beclean și transportată la CPU Beclean pentru investigații medicale amănunțite. Victima prezenta suspiciune de fractură la un membru superior.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *