Tânără care conducea o mașină neînmatriculată și cu număr fals, implicată într-un accident rutier, la Ghinda

O tânără care conducea o mașină neînmatriculată și cu număr fals a fost implicată într-un accident rutier produs în localitatea Ghinda. 

”La data de 30 martie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Ghinda. La fața locului, au constatat faptul că o femeie, de 32 de ani, din Ghinda, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu peretele unui imobil și un contor de gaz, rezultând avarierea autoturismului și pagube materiale. În urma verificărilor, s-a constatat că numerele aplicate pe autoturismul condus de aceasta ar aparține unui alt autoturism și sunt expirate din luna martie 2020. Totodată, autoturismul în cauză nu figurează ca fiind înmatriculat”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pentru neregulile de natură contravențională constatate, respectiv lipsa poliței de asigurare și nerespectarea regulilor de circulație, conducătoarea auto a fost sancționată contravențional.

Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.