Tânără care se prefăcea că ar fi invalidă și care cerșea, ”vindecată miraculos” de polițiștii locali

O tânără din Republica Moldova a fost amendată de Poliția Locală Bistrița după ce a fost prinsă în timp ce cerșea în zona unui magazin din municipiu. Aceasta se afla într-un scaun cu rotile, dar polițiștii locali au stabilit că aceasta nu era invalidă.

”La data de 29 aprilie, în timpul unei misiuni de patrulare în zonele comerciale, la intrarea în hipermarketul Dedeman a fost identificată numita A.A., cetățean al Republicii Moldova care apela la mila publică dintr-un scaun pe rotile, mimând o dizabilitate motorie. A fost condusa la sediul Politiei Locale unde s-a “vindecat” în mod miraculos. A fost sancționată contravențional, în baza Legii 61/1991 R cu amendă în valoare de 450 lei și somată să părăsească municipiul”, a precizat Poliția Locală Bistrița.

La data de 30 aprilie, în timpul patrulării pedestre, o altă persoană care strângea donații în numele unei Asociații de caritate a persoanelor cu deficiențe de auz și vorbire a fost prinsă de polițiști. Pentru ca activitatea să pară legitimă, aceasta prezenta potențialilor donatori un formular cu denumirea unei “Asociații regionale de caritate”, ce în urma verificărilor s-a dovedit că nu există. Persoana a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În aceste zile, toate efectivele Poliției Locale cu atribuții în combaterea cerșetoriei sunt la datorie și acționează în special în zonele aglomerate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *