Mărțișoare realizate de elevi de la școli din Bistrița, la târgul organizat în centrul orașului

Primăria municipiului, prin Serviciul Politici Publice, Educaţie, Tineret, Turism şi Sport, a organizat joi, de la ora 12.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu, tradiţionalul ”Târg de mărțișor”.

Acțiunea s-a derulat în colaborare cu unitățile de învățământ din Bistrița, sute de elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal animând zona pietonală și vestind sosirea primăverii.

Dând frâu liber imaginației și creativității, elevii au realizat, prin diverse tehnici, felicitări și mărțișoare deosebite, toate confecționate manual.

La târg au participat și primarul Ioan Turc și viceprimarul Sorin Hangan, care au admirat munca elevilor și au cumpărat mărțișoare confecționate de copii.

@ioan.turc1

#martisor #elevi martie veselie #targ #sepoate #bistrita

♬ See You Again – Kid Rock

”Bucuria mărțișoarelor a venit deja! O primăvară frumoasă tuturor, cu mulțumiri pentru implicare!”, a transmis primarul Ioan Turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *