Trei bărbați din Bistrița-Năsăud, reținuți pentru 24 de ore pentru infracțiuni la regimul rutier

În ultimele 24 de ore, trei șoferi din județul Bistrița-Năsăud au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști pentru că au săvârșit infracțiuni la regimul rutier, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție al județului Bistrița-Năsăud.

Unul dintre șoferi – un bărbat din Mureșenii Bârgăului – a fost depistat în timp ce conducea o mașină fără permis și sub influența alcoolului.

La data de 5 aprilie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 35 de ani, din Mureșenii Bârgăului, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acesta se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând ca, în cursul zilei astăzi, 6 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive. În fapt, la data de 20 martie 2022, acesta a fost depistat de polițiști, în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17, prin localitatea Prundu Bârgăului, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru determinarea cu exactitate a alcoolemiei”, se arată în buletin.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Un alt șofer – un tânăr din Prundu Bârgăului – a fost prins în timp ce conducea drogat și fără permis un autovehicul neînmatriculat.

”În urma probatoriului administrat într-un doar penal în care se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, un tânăr de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul rutier. În fapt, la data de 14 octombrie 2021, tânărul de 21 de ani, din Prundu Bârgăului, conducător al unui autoturism cu numere de Belgia, a fost oprit pentru control, de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu era înmatriculat, iar plăcuțele aplicate aparțin unui autoturism înmatriculat în Belgia și radiat din circulație. Totodată, tânărul de 21 de ani nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv în cazul substanței cannabis. Tânărul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către Secția 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, și un bărbat din Târlișua a fost reținut pentru 24 de ore pentru că nu a oprit la semnalele polițiștilor. În plus, oamenii legii au stabilit că acesta a condus o autoutilitară deși avea permisul anulat.

”La data de 5 aprilie, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat din Târlișua. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunii prevăzută la art.335 din Codul Penal, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În fapt, în noaptea de 15/16 martie 2022, conducătorul unei autoutilitare care avea atașată o remorcă și care circula pe Drumul Județean 171, prin localitatea Borleasa, nu a oprit la semnalele polițiștilor. A fost urmărit, iar după aproximativ 4 km, acesta a oprit autovehiculul și a fugit înspre o pădure din apropierea drumului. În urma investigațiilor și probatoriului administrat în cauză, a rezultat faptul că la volan s-ar fi aflat un bărbat de 49 de ani, din Târlișua care avea permisul de conducere anulat. Totodată, acesta ar mai fi condus același autovehicul, la data de 15 martie, pe Drumul Județean 171, pe raza localității Dobric”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, bărbatul urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.