Trei persoane rănite într-un accident produs între Lechința și Herina

Trei persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, într-un accident rutier produs între localitățile Lechința și Herina, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Accidentul s-a produs în jurul orei 07.30, la fața locului intervenind pompierii militari de la Punctul de lucru Lechința, precum și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, au rezultat trei victime, dintre care una blocată în autoturism, conștiente și cooperante. Toate cele trei victime au fost transportate la spital (UPU SMURD Bistrița) pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit și ei în zonă și au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că accidentul s-a produs pe Drumul Județean 172E, între Herina și Lechința.

”Un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Lechința, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 21 de ani, din Lechința. În urma accidentului, cei doi șoferi și un pasager din autoturismul condus de tânărul de 21 de ani au fost răniți. Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul ca soferul de 36 de ani se afla sub influența alcoolului, rezultând valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *