Trei șoferi, prinși sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise la volanul unor mașini

În ultimele 24 de ore, trei șoferi au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau mașini deși se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Unul dintre șoferi a fost depistat în timp ce conducea băut o mașină pe 172D, prin localitatea Strâmba.

La data de 28 februarie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 48 de ani, din Bistrița, care a fost depistat la volanul unui autoturism oprit în trafic pentru control pe Drumul Județean 172D, în localitatea Strâmba. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului”, se arată în buletinul Poliției.

Un alt bărbat a fost depistat în timp ce conducea băut o mașină pe strada Calea Moldovei din municipiul Bistrița.

La data de 29 februarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control în trafic un autoturism care a încălcat regimul legal de viteză pe Calea Moldovei. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Bistrița. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultând valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cu privire la încălcarea regimului legal de viteză, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în valoare de 1.485 lei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se mai arată în buletin.

Cel de-al treilea șofer a fost prins în timp ce conducea o mașină deși se afla sub influența substanțelor interzise.

”La data de 28 februarie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Național 17D, în orașul Năsăud. Pentru control a fost oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din Rebra. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Cercetările sunt continuate de către polițiștii în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai menționează Poliția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *