Trei tineri drogați, prinși în timp ce conduceau mașini; unul dintre ei a fost implicat și într-un accident produs pe Valea Jelnei

La finele săptămânii trecute, trei tineri din Bistrița-Năsăud s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii i-au prins în timp ce conduceau mașini deși se aflau sub influența substanțelor psihoactive. Unul dintre cei trei a fost implicat și într-un accident produs pe Valea Jelnei.

Astfel, cu dosar penal s-a ales un tânăr de 19 din Reteag.

”La data de 26 martie, pe Drumul Național 17, pe raza localității Bața, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control autoturismul. A fost identificat șoferul, un tânăr de 19 ani, din Reteag. În urma testării cu aparatul drug-test DRAGER 5000 a acestuia, rezultatul a fost pozitiv cu privire la substanța metamfetamină. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș în cadrul unui dosar penal cu privire la conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la data de 27 martie, un alt tânăr a fost depistat în timp ce conducea drogat.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control un autoturism. A fost identificat șoferul, un tânăr de 20 de ani, din Suplai, care în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că are dreptul de a conduce pe drumurile publice anulat. Totodată, șoferul a fost testat cu privire la consumul de substanțe stupefiante, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanței metamfetamină, impunându-se astfel transportul acestuia la spital în vederea recoltării de mostre biologice. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, se mai arată în comunicat.

La aceeași dată, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier produs pe strada Valea Jelnei.

”Au fost identificați cei doi șoferi implicați, respectiv un bărbat de 31 de ani, din Bistrița și un tânăr de 23 de ani, din Budacu de Sus. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul bărbatului de 31 de ani. Totodată, în urma testării cu privire la consumul de substanțe stupefiante, rezultatul a fost pozitiv în cazul aceluiași șofer, fiind depistată prezența substanțelor cannabis și amfetamină. Acesta a fost condus ulterior la spital pentru recoltarea de mostre biologice. În urma accidentului a rezultat rănirea șoferul de 23 de ani, cât și a două pasagere din autoturism. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.