Un bazin modern de înot va fi construit în orașul Sângeorz-Băi. Investiția depășește două milioane de euro

Primăria Sângeorz-Băi anunță că a fost aprobată documentația tehnico-economică a studiului de fezabilitate pentru un proiect în valoare de peste două milioane de euro, care vizează construirea unui bazin de înot în oraș.

”Obiectul de investiţie „Bazin de înot acoperit strada Crinilor, nr4/A, oraş Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud”, în valoare de 2.256.852 euro a fost avizat favorabil în ceea ce priveşte documentaţia tehnico-economică la faza de Studiu de Fezabilitate, de către Comisia nr. 1 a Consiliului Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Investiții. Paşii următori în implementarea proiectului sus-menţionat constau în scoaterea la licitaţie a acestuia, iar după obţinerea tuturor avizelor va urma şi execuţia lucrărilor”, precizează Primăria Sângeorz-Băi într-un comunicat de presă.

Proiectul a fost gândit pentru realizarea şi dezvoltarea unei infrastructuri de agrement în oraşul Sângeorz-Băi, ”crescând astfel şi indicele de sănătate a populaţiei prin încurajarea activităţii fizice şi totodată pentru a asigura un nivel de dotare competitiv”, se mai arată în comunicatul de presă.

”Astfel, oraşul Sângeorz-Băi va beneficia de dotări ale unei infrastructuri de agrement, demne statutului de staţiune balneoclimaterică, încurajarea activităţii fizice, în special preşcolarilor, dar şi publicului larg. Toate acestea vor duce şi la găzduirea unor competiţii specifice cu efect benefic în promovarea turistică a staţiunii Sângeorz-Băi, dar şi la ridicarea standardelor de viaţă nu doar a locuitorilor oraşului Sângeorz-Băi, ci şi a celorlalte comune, localităţi şi oraşe de pe Valea Someşului”, mai precizează Primăria Sângeorz-Băi.

Pe lângă acest obiectiv, administraţia locală intenționează să amenajeze alte două bazine exterioare, astfel încât întreaga zonă să devină un Complex de Agrement pentru locuitorii Văii Someşului.