Un investitor vrea să amenajeze în Bistrița un cimitir pentru animalele de companie, pe Valea Ghinzii. Vezi cât ar costa un loc de veci …

Și Bistrița ar putea avea în curând un cimitir dedicat exclusiv animalelor de companie. Un investitor bistrițean, mare iubitor de animale, intenționează să amenajeze un astfel de spațiu în care animale de companie să poată să își găsească odihna veșnică.

”Intenționez să deschid un cimitir pentru animăluțele noastre de companie. Vreau ca puiuții noștri blănoși sau înapripați să fie tratați ca atare și să fie îngropați elegant, să poată fi vizitați și după trecerea lor în Raiul animăluțelor” a precizat pe pagina personală de Facebook Daniel Ștefan Buhai.

Investitorul spune că a identificat deja un teren pe care l-a și achizițoionat și care ar putea primi o astfel de destinație, acesta fiind situat pe Valea Ghinzii, pe un platou frumos, cu vedere la oraș. 

În plus, Daniel Ștefan Buhai s-a gândit și la tarifele care ar putea fi percepute dacă planul va fi dus la bun sfârșit.

”Prețul pentru un mormânt va fi în funcție de mărimea răposatului și oscilează între 100 de euro și 150 euro.  Cimitirul va fi amenajat cu împrejmuire, alei pietonale, băncuțe, copaci, coșuri de gunoi și spațiu de joacă pentru animăluțele care acompaniază stăpânii care vin la răposat” a mai completat Daniel Buhai, care deține trei animăluțe de companie – doi căței – Bella Și Tobby și o pisică.

Deocamdată Daniel Buhai nu a făcut calculele exacte privind întreaga investiție, dar spune că va face toate demersurile necesare pentru a amenaja un cimitir al animăluțelor și la Bistrița.

În alte orașe din țară există deja amenajate astfel de cimitire 

În România, primul parc-cimitir privat dedicat animalelor de companie a fost înființat în anul 2003 sub denumirea „RAIUL ANIMALELOR” și în prezent oferă servicii de înhumare și incinerare pentru animale. Modul de înhumare al animalelor este unul în întregime ecologic și toate materialele folosite sunt biodegradabile. Acest parc este situat în partea de est a municipiului București.

 

 

 

 

 

 

 

Și în Hunedoara există un astfel de cimitir amenajat pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, locul fiind decorat cu statuete care înfăţişează animale şi păsări, iar la morminte, iubitorii animalelor duc chiar și jucării.

Foto: Cimitirul Animalelor de Companie ”Rămas Bun”