Un pădurar de la Ocolul Silvic Someș-Țibleș și un bărbat din Cepari, reținuți de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier

Doi bărbați cercetați pentru fals informatic au fost reținuți de polițiștii de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Unul dintre ei este pădurar în cadrul Ocolului Silvic Someș-Țibleș.

Din investigațiile efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în cursul lunii august, un bărbat, de 44 de ani, din Năsăud, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Someș-Țibleș, ar fi emis 3 avize electronice de însoțire a materialului lemnos. În documentele emise ar fi fost menționați, în fals, ca și destinatari trei persoane din comuna Nimigea. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că o parte din materialul lemnos, în cantitate de 8,11 metri cubi ar fi fost preluat, transportat și comercializat de către un bărbat, de 31 de ani, din Cepari, unei alte persoane, care nu avea dreptul să beneficieze de material lemnos din pădurea comunei Nimigea”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

La data de 19 octombrie, față de cei doi bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunii de fals informatic, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Astăzi, 20 octombrie, cei doi au fost prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud față de aceștia fiind luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Printre măsurile stabilite de procurorul de caz este și interdicția pădurarului de a utiliza S.U.M.A.L. 2.0.

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals informatic, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *