TINERI CERCETAȚI PENTRU OPERAȚIUNI CU MATERIALE CE CONȚIN ABUZURI SEXUALE ASUPRA MINORILOR
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a doi tineri, de 17 și 18 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor. În sarcina minorului s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor.

Tânărul de 17 ani deținea o serie de imagini cu minori în ipostaze sexuale!
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, tânărul de 17 ani ar fi procurat, deținut și stocat într-un dispozitiv mobil peste 80 de fișiere, conținând imagini cu minori, în ipostaze sexuale explicite.
Cei 2 tineri (17 și 18 ani) , implicați într-un scandal SEXUAL!
Cercetările au arătat și faptul că un alt tânăr, de 18 ani, ar fi determinat o victimă minoră, cu care se afla într-o relație, să se filmeze în ipostaze sexuale explicite și să îi transmită aceste imagini.
Ulterior, acesta, la solicitarea adolescentului de 17 ani, i-ar fi pus la dispoziție imaginile obținute de la persoana vătămată, cel din urmă realizând un material video din compilarea acestora.
În acest context, tânărul de 17 ani i-ar fi prezentat persoanei vătămate videoclipul și i-ar fi cerut să fie prieteni, amenințând-o că altfel va posta materialul pornografic pe rețelele de socializare.

Fata implicată a făcut plângere PENALĂ! Tânărul de 17 ani care deținea filmulețul pornografic a fost ARESTAT pe 30 de zile!
Având în vedere că victima a formulat plângere penală, acesta ar fi sunat-o și i-ar fi transmis mesaje în mod repetat, solicitându-i să își retragă plângerea și amenințând-o că, în caz contrar, va publica materialul pornografic pe rețelele de socializare.
Totodată, acesta ar fi creat conturi pe o rețea de socializare, prin intermediul cărora ar fi adresat cereri de prietenie, atât persoanei vătămate, cât și colegilor de școală ai acesteia, amenințând din nou victima că va posta materialul pornografic pe rețelele de socializare, utilizând aceste conturi.

În urma celor două percheziții, efectuate la data de 26 octombrie 2026, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea celor două persoane cercetate.
Unul pe AREST, altul pe control judiciar!
În ziua de 27 octombrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a adolescentului minor, pentru 30 de zile.
Față de tânărul de 18 ani, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au luat măsura controlului judiciar.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


