Un tânăr de 26 de ani din Rusu Bârgăului e arestat 24 de ore. A acroșat o mașină și a băgat-o-n capul de pod ! A fugit de la locul accidentului și a abandonat mașina! Era BĂUT și FĂRĂ permis!

Duminică dimineața, pe Drumul Național 17, în localitatea Mijlocenii Bârgăului a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a trei persoane.

Mașina acroșată a intrat într-un cap de pod! 3 persoane RĂNITE

Din primele verificări efectuate la fața locului, un autoturism condus de un bărbat, de 37 ani, cetatean străin, pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, ar fi fost acroșat de un alt  autoturism care se deplasa pe aceeași direcție de mers.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un cap de pod. Celălalt conducător auto implicat și-ar fi continuat deplasarea încă aproximativ 200 de metri, după care ar fi abandonat autoturismul.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 37 de ani, respectiv o femeie de 30 de ani și doi copii de 13 și 2 ani care au fost transportați la spital.

Polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud efectuează investigații pentru stabilirea celuilalt conducător auto implicat, dar și a împrejurărilor exacte în care a avut loc accidentul.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii rutieri după producerea acidentului a  fost identificat conducătorul auto care ar fi condus celălalt autoturism implicat, în persoana unui tânăr de 26 de ani.

BĂUT la volan și FĂRĂ permis!

Acesta a fost depistat, la scurt timp, la domiciliul său din Rusu Bârgăului. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tânărul a fost condus la sediul Poliției, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ștergerea urmelor acestuia, conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 În urma probelor administrate de polițiști, față de conducătorul auto din Rusu Bârgăului a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore.

Acesta va fi prezentat în cursul zilei de mâine cu propunere de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *