La data de 16 iunie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș aflați în serviciul de patrulare au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism care circula pe Drumul Județean 172K, prin localitatea Reteag.

A FUGIT de mașina Poliției!
Conducătorul auto și-a continuat deplasarea fără să oprească la semnalele polițiștilor, fiind urmărit de autospeciala de poliție cu semnalele sonore și luminoase în funcțiune. La un moment dat, conducătorul autoturismului a oprit și a fost legitimat de polițiștii care au stabilit că este un bărbat de 31 de ani din Târlișua.

Bărbatul (31 de ani, din Târlișua) NU avea permis de conducere!
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Pușcărie de la 1 – 5 ani pentru conducere FĂRĂ permis! Așa e LEGEA!
În România, conducerea fără permis este infracțiune, nu simplă contravenție, fiind reglementată de articolul 335 din Codul Penal.

Codul Penal – Legea nr. 286/2009
Art. 335 alin. (1) – Conducerea fără permis
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.”
Principalele situații și pedepse:
- Dacă o persoană conduce pe drumurile publice fără să dețină permis de conducere, pedeapsa este închisoare de la 1 la 5 ani.
- Dacă persoana are permisul suspendat, anulat, retras sau conduce o categorie de vehicul pentru care nu are dreptul, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală.
- Și persoana care încredințează vehiculul cuiva despre care știe că nu are drept de conducere poate răspunde penal.
- În practică, pentru o primă abatere, fără accidente, fără consum de alcool/droguri și fără alte infracțiuni asociate, soluțiile cu suspendare sunt frecvente. Totuși, fiecare caz este analizat individual de instanță.
