Urs alungat de jandarmi dintr-o gospodărie de pe Valea Budacului, în Bistrița

Duminică seara, în jurul orei 22:30, un apel la 112 a anunțat prezența unui urs într-o gospodărie aflată în zona Valea Budacului din municipiul Bistrița. Animalul a fost observat traversând strada și intrând într-o curte în care se află o anexă nelocuită.

La fața locului a intervenit prompt o patrulă din cadrul Detașamentului 1 Mobil al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud. Jandarmii au securizat zona și, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, au reușit să îndepărteze ursul, care s-a retras în pădure. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu pagube materiale sau alte probleme.

La intervenție au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților competente, care au acționat conform procedurilor legale prevăzute pentru astfel de situații.

Recomandările jandarmilor pentru prevenirea incidentelor cu urși:

  • Nu vă apropiați de animale pentru a le filma sau fotografia;
  • Nu hrăniți urșii – nici direct, nici prin resturi menajere lăsate în spații deschise;
  • Nu încercați să speriați animalul – comportamentul său poate fi imprevizibil;
  • Anunțați imediat autoritățile la 112, oferind detalii exacte despre locație;
  • Supravegheați copiii și țineți animalele de companie în siguranță, mai ales în zonele apropiate de pădure;
  • Respectați avertizările transmise prin mesajele Ro-Alert.

Jandarmeria Bistrița-Năsăud reamintește că este permanent la dispoziția cetățenilor, prin echipaje specializate pregătite să intervină în situații care pun în pericol siguranța publică sau bunurile materiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!