Vatra Cătunenilor – noul punct gastronomic local care s-a deschis în Bistrița-Năsăud

FOTO: Nicoleta Cherecheșiu

Un nou punct gastronomic local a fost deschis în județul Bistrița-Năsăud.

Noul punct gastronomic local este situat în comuna Ilva Mare, sat Ivăneasa, cătun Poiana Cătunenilor și aparţine familiei Aurelia şi Ieronim Cătuna.

“De pașii te vor purta pe Via Transilvanica prin Poiana Cătunenilor, poposește la Vatra Cătunenilor să îți încarci sufletul cu bucuria gazdelor de aici și cu minunatele bucate locale pe care ți le vom pregăti special pentru tine și pentru cei ce te însoțesc. Bucatele tradiționale făcute cu mult drag, după rețetele specifice zonei, servite în incinta acestui cătun din mediu rural îți vor încânta papilele gustative și te vor face să ne pășești pragul din nou. Vino în vârf de munte, la Vatra Cătunenilor, te așteptăm cu porțile larg deschise!”, au transmis proprietarii.

Deschiderea Punctului Gastronomic Local ”Vatra Cătunenilor” a avut loc joi, la eveniment fiind prezent, printre alții, și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, care a transmis un mesaj.

Un nou punct gastronomic local și-a deschis larg porțile, cu preparate tradiționale desăvârșite. Felicitări, Aurelia și Ieronim Cătuna, pentru că ați dat viață acestui minunat loc, numit Vatra Cătunenilor, prin gustul de odinioară, cu aer curat și peisaj de poveste. Felicitări, Elena Bărbos, director al Asociației Produs în Bistrița-Năsăud, și Elena Rus – Punct Gastronomic Local Elena din Deal, pentru tot sprijinul și ajutorul acordat familiei Cătuna, în transformarea acestui vis în realitate. Punctele gastronomice locale pun tradiția în farfurie. La cât mai multe astfel de locuri, în Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud!”, a transmis Emil Radu Moldovan.

În Bistrița-Năsăud mai există încă 12 astfel de puncte gastronomice locale, acesta fiind al 13-lea care se deschide în județ.

Punctele gastronomice locale reprezintă un concept de unitate de tip familial care oferă produse și preparate alimentare specifice zonei geografice a României unde sunt localizate. Acestea nu tind spre a deveni restaurante sau pensiuni, ci vor să ofere posibilitatea turiștilor de a se bucura de preparate tradiționale locale într-o atmosferă specific rurală, însă cu respectarea normelor și condițiilor de igienă, pentru ca sănătatea consumatorilor să nu fie afectată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *