Vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,Daniel Tămaș, a participat, în perioada 2–3 iulie 2025, la o nouă sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, desfășurată la Bruxelles. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale și regionale din întreaga Uniune Europeană.
Potrivit administrației județene, în marja sesiunii plenare, grupul socialist din Comitetul Regiunilor a avut, în premieră, o reuniune comună cu grupul socialist din Parlamentul European pe tema bugetului european post-2027.
Întâlnirea a avut ca temă principală viitorul Cadru Financiar Multianual post-2027. În acest context, socialiștii europeni au transmis un mesaj ferm că viitorul buget al Uniunii trebuie să fie mai ambițios, să reflecte prioritățile cetățenilor și ale regiunilor, să dispună de resurse proprii, să sprijine investiții în coeziune, incluziune socială și tranziție verde.
De asemenea, membrii Delegației României în Comitetul Regiunilor au avut o întâlnire tehnică cu reprezentanți ai Direcției Generale pentru Politica Regională și Urbană din cadrul Comisiei Europene. Discuțiile au vizat viitorul politicii de coeziune, dezvoltarea durabilă și reducerea disparităților economice și sociale dintre regiunile Uniunii.
Aceeași temă a fost intens dezbătută și în plenul Comitetului European al Regiunilor, unde există sprijin larg pentru apărarea coeziunii și guvernanței la nivel local și respingerea unor tendințe de centralizare a fondurilor europene.
Prin prezența în Comitetul European al Regiunilor, Bistrița‑Năsăud poate participa activ la dialogul european pe teme prioritare, precum viitorul buget al Uniunii, promovează proiecte strategice pentru județ și consolidează legături cu alte regiuni din Uniunea Europeană pentru acces la fonduri competitive.