Viceprimarul Sorin Hangan: Nu avem niciun interes să tergiversăm reparația teleschiului

FOTO: arhivă

Viceprimarul Bistriței, Sorin Hangan, a făcut sâmbătă, într-o postare pe o rețea de socializare, o serie de precizări în ceea ce privește instalația de tip teleschi care deservește pârtia mică de schi de pe Dealul Cocoș, instalație care este momentan nefuncțională.

Potrivit viceprimarului, cu toate că instalația nu funcționează, pârtia este deschisă și bistrițenii se pot bucura de zăpadă și de aer curat.

”Pârtia de pe Dealul Cocoș este deschisă, intrarea e liberă și cine iubește schiul se poate bucura din plin. De ce nu funcționează teleschiul cred că știu, acum, toți cei interesați. Ce pare că nu înțeleg unii este că piesa care s-a defectat, electro-frâna, și pe care am încercat să o reparăm aici la Bistrița, reprezintă un element important de securitate al întregului angrenaj. Am comandat una nouă, vine din străinătate și durează ceva timp până sosește, cu toate inconvenientele care decurg din asta. Vă imaginați că nu avem nici un interes să tergiversăm reparația, dar nici nu ne putem asuma soluții improvizate. La drept vorbind, Dealul Cocoș nu e unul insurmontabil și urcarea lui pe jos poate fi o experiență și frumoasă și benefică. Haideți să ne bucurăm de iarnă, de zăpadă și de aer curat!”, a transmis Sorin Hangan.

Instalația de tip teleschi care este momentan nefuncțională deservește pârtia mică de pe Dealul Cocoș, singura pârtie care a funcționat la Bistrița în ultimii ani.

Anul acesta, pârtia mică a fost deschisă prima dată pe 16 ianuarie, dar la scurt timp au apărut probleme. Pe 18 ianuarie, municipalitatea a anunțat că instalația de tip teleschi s-a defectat în urma unei căderi de tensiune și că nu mai este funcțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *