VIDEO: Avansează vizibil lucrările la noul pasaj pietonal subteran din Decebal

Avansează vizibil lucrările la noul pasaj pietonal subteran din zona Decebal, spune primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.

Joi dimineața, edilul a efectuat o vizită pe șantierul din Decebal.

Suntem la pasajul pietonal subteran din zona Decebal. Aici lucrările continuă. S-a turnat placa peste tunelul de acces, s-a hidroizolat această placă, s-a turnat betonul pentru zidul despărțitor dintre scările rulante și scările de beton, se pune umplutură. Până la finalul lunii mai, începutul lunii iunie, lucrările vor fi finalizate astfel încât traficul pietonal și auto să fie reluate în condiții normale. Cu toate dificultățile, ne apropiem de finalizarea acestui proiect. În luna iulie vor fi terminate și lucrările din subteran, cu toată infrastructura ascunsă, cu montarea lifturilor, cu montarea scărilor rulante”, a spus primarul Ioan Turc într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.

Realizarea unui pasaj pietonal subteran în zona Decebal este o investiție prevăzură în proiectul ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul strada Gării – Bulevardul Decebal – strada Andrei Mureșanu – strada Năsăudului”, proiect pe care Primăria Bistrița îl implementează cu ajutorul unei finanțări europene de peste 14 milioane euro. Pasajul va avea lifturi și scări rulante pe componenta de urcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *