VIDEO: ”Cu cât produci mai mult deșeu umed, cu atât plătești mai mult!” În cazul locuitorilor de la case, pentru cântărirea deșeurilor se vor cumpăra pubele cu cip. Ce soluție se ia în calcul pentru cetățenii de la bloc?

Într-o conferință de presă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, a vorbit despre Ordonanța de Urgență 74 din 2018 privind regimul deșeurilor și despre faptul că aceasta prevede noi tarife, stabilite în funcție de cantitatea de deșeuri produsă de cetățeni. Practic, scopul principal al acesteia este de a reduce cantitatea de deşeuri umede.

Zilele trecute am participat la două runde de întâlniri cu privire la punerea în aplicare a OUG 74/2018 care prevede repunerea, regândirea pe noi făgaşe a problemei deşeurilor din judeţul Bistriţa-Năsăud. După ce în iarnă au fost o serie întreagă de discuții cu privire la tarifarea lor, după ce Supercom-ul a obținut la licitație contractul pentru serviciile de colectare și transport, a venit Ordonanţa 74, aprobată prin Legea 31 de la sfârşitul anului trecut, şi în nota obişnuită de acum, cu prevederile și legile europene, pentru armonizarea lor, ne-a spus aşa: cetăţeni din România, începând cu luna iunie, nu mai merge tariful pe persoană, ci plăteşti după cât produci, după cât arunci cum ar veni (…) Trebuie să ne gândim foarte serios și destul de constrânși de timp, cum procedăm şi cum implementăm prevederile acestei ordonanţe prin care cetăţenii trebuie să ştie, să conştientizeze că, cu cât produc mai mult deşeu umed, care se depozitează pe groapa de gunoi, plătesc mai mult”, a declarat Ioan Ţintean.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/802911030069447/

Potrivit vicepreședintelui CJ B-N, pentru a se stabili cantitatea de deșeuri, în cazul  cetățenilor care locuiesc la case s-a găsit o soluție, aceea de a achiziţiona 74.000 de pubele galbene cu cip, costurile unei astfel de investiții fiind estimate la 2 milioane euro (cu TVA), bani alocați din Fondul de Investiţii şi Dezvoltare.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/576268139507786/

Aceste pubele îi vizează pe locuitorii de la case, însă, Ioan Țintean spune că situația este mai dificilă în ceea ce îi privește pe cetățenii din blocuri, pentru aceștia cautându-se în continuare soluții.

Una dintre ele ar fi menținerea pubelelor semni-îngropate, dar care să fie completate prin amplasarea unor containere supraterane pe roți, cu cartelă, destinate fracției umede.

Bagi cartela, te duci jos, își predă ție, familiei care ești arondată acolo, cartela, costă, dar există posibilitatea să îți amortizezi investiția de 0,17 bani/ locuitor în cinci ani. Asta dacă vrea compania Supercom să investească. Sau ar mai fi varianta unei finanțări de la un investitor, care îți predă cartelele și plătești în etape” a declarat Țintean.

În municipiul Bistrița și în orașe ar putea fi implementate platforme pilot pentru a vedea cum vor fi primite de cetățeni. ”Sunt câteva zone, 5 – 10 în Bistrița, în care am putea testa să vedem cum ar fi. Ne lovim de aceeași problemă – nu putem scoate containerele semi-îngropate pe care le avem pentru că trebuie să le menținem până în 2021. Deci trebuie să le punem lângă. Până atunci, lângă acele containere, ar putea fi amplasare acele containere supraterane pe roți, doar pentru fracția umedă” a mai completat Țintean.

Practic, toate aceste măsuri vizează reducerea cantității de deşeu umed, iar potrivit ordonanței 74, aceste măsuri ar trebui aplicate de la 1 iunie, însă Ioan Țintean este de părere că nu se va reuși acest lucru la termenul prevăzut. ”Părerea mea este că nu vom reuşi chiar din luna iunie, dar va trebui să reuşim cât de repede” a mai spus vicepreședintele CJ B-N.