VIDEO: Cum decurg lucrările la viitoarea parcare etajată din zona Aleea Pandurilor – Vasile Lupu

Cu o investiție de circa 4,6 milioane lei, Primăria Bistrița construiește o parcare nouă, de 100 de locuri, pe două niveluri, în zona Vasile Lupu – Aleea Pandurilor. Primarul Bistriței, Ioan Turc, a efectuat miercuri dimineața o vizită pe șantier pentru a vedea cum decurs lucrările începute încă din luna februarie a acestui an.

Edilul precizează că ritmul lucrărilor este unul susținut.

Vom edifica o parcare cu 100 de locuri menită să mai reducă deficitul din locuri de parcare pe care vechea administrație ni l-a lăsat. Circa 3.700 – 3.800 de locuri de parcare dispar în urma implementării proiectelor de mobilitate, dar până în acest moment circa 1.000 de locuri de parcare au fost edificate. Deci avem o situație ceva mai bună. Momentan se lucrează la grinzile de fundare, se realizează umplutura, urmează să fie turnată placa peste grinzile de fundare, urmează să fie cofrați pereții, iar în zona de ieșire din parcare se face săpătură, urmând să fie realizați cuzineții. Tot acest perimetru va fi regenerat, vom avea alei carosabile, alei auto, vom avea spații verzi de calitate, vom pune mobilier urban frumos, vom avea un iluminat public de nivel bun. De asemenea, vom avea și o stație pentru încărcarea mașinilor electrice și o platformă subterană pentru colectarea gunoiului”, a explicat Ioan Turc.

Primarul Bistriței a adăugat că municipalitatea va continua procesul de realizare de noi locuri de parcare.

Știm că aceasta este o problemă extrem de importantă pentru oraș. O rețea de parcări etajate este în curs de realizare la nivelul municipiului Bistrița. Bineînțeles, vom edifica și parcări la sol și vom amenaja fiecare metru pătrat pe care putem să îl gândim cu această destinație de parcare. Vom pune la dispoziția cetățenilor, pas cu pas, toate informațiile de care au nevoie, în așa fel încât aceștia să știe exact tot ce face municipalitatea în fiecare zi”, a mai spus Ioan Turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *