VIDEO: DN 17C, pe sectorul dintre Bistrița și Dumitra, blocat de un camion încărcat cu mere

DN 17C, pe sectorul cuprins între municipiul Bistrița și localitatea Dumitra, a fost blocat, sâmbătă, din cauza unui camion care a încercat să efectueze o manevră de întoarcere. 

Pe sectorul de drum dintre Bistrița și Dumitra, echipele de intervenție au acționat pentru repunerea pe partea carosabilă a unui autotren încărcat cu aproximativ 22 de tone de mere, care a rămas blocat parțial pe partea carosabilă în urma unei manevre de întoarcere”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Pe timpul intervenției, drumul a fost blocat. Ulterior, circulația a fost reluată.

Pe de altă parte, în ceea ce privește starea carosabilului, polițiștii precizează că pe toate sectoarele de drum din județ se circulă în condiții optime.

Oamenii legii recomandă șoferilor să conducă cu prudență și să se informeze cu privire la starea drumurilor înainte de a pleca în călătorii.