FOTO/VIDEO: În preajma Crăciunului, bistrițenii au colindat alături de îndrăgita interpretă Georgiana Lobonț

Colindele au răsunat vineri seara pe pietonalul Liviu Rebreanu din municipiul Bistrița, unde îndrăgita interpretă Georgiana Lobonț a susținut un concert în fața unui public numeros.

Bistrițeni de toate vârstele au luat o pauză de la pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și au mers la Târgul de Crăciun pentru a o asculta pe Georgiana Lobonț.

Sunt foarte, foarte fericită să văd un public atât de numeros în această seară minunată, înainte de Crăciun. Să știți că de pe scenă am un peisaj extraordinar. Cu acele luminițe care se văd în față, parcă e un basm, parcă trăiesc într-o poveste. Vreau să îl felicit pe domnul primar Ioan Turc pentru ce a realizat la Bistrița. Felicit Primăria Bistrița, Consiliul Local și pe toți cei care ne-au invitat la Bistrița. Mi-e mai mare dragul să cânt aici pentru că pe mine bistrițenii m-au adoptat încă de pe vremea când am făcut melodia ”Bârgăuan cu gubă sură”. De atunci toată lumea îmi spune că sunt bistrițeană, nimeni nu mai știe că eu sunt de la Gherla, dar să știți că nici eu nu prea le spun treaba asta pentru că eu mă mândresc cu bistrițenii și cu zona dumneavoastră, oameni harnici, omenoși și veseloși. Vreau să avem un concert de colinde superb. Am pregătit colinde minunate, pe care dumneavoastră sigur le cunoașteți, dar să știți că aceste colinde nu se cântă de unul singur, ci se colindă în grup, așa că în această seară vreau să colindăm împreună. Dacă îmi faceți această bucurie, promit că la finalul concertului o să cobor în fața dumneavoastră și o să fac poze cu toată lumea”, a spus Georgiana Lobonț la începutul concertului.

Interpreta a bucurat apoi sufletele celor prezenți în centrul Bistriței cu colinde tradiționale, precum ”O, ce veste minunată!”, ”Sus, la poarta Raiului”, ”Colindăm, colindăm iarna” sau ”Scoală gazdă din pătuț”, iar publicul a colindat alături de ea.

Un grup de colindători din localitatea Agrieș, comuna Târlișua, precum și artiști din Bistrița au susținut momente înainte de concertul Georgianei Lobonț.

Pe pagina de Facebook a primarului Ioan Turc a fost transmis live evenimentul de vineri seara:

La finalul concertului, Georgiana Lobonț le-a mulțumit bistrițenilor pentru că au participat la eveniment în număr mare, dar și Primăriei Bistrița pentru că i-a dat ocazia să fie în mijlocul lor.

De asemenea, la invitația artistei, primarul Ioan Turc a urcat pe scenă și le-a urat locuitorilor orașului ”Crăciun binecuvântat și fericit!”.

Concertul a fost organizat de Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *