Retailerul JYSK a deschis cel de-al doilea magazin din municipiul Bistrița, în galeria comercială OK Shopping Center, ajungând astfel la o rețea de 140 de magazine în România.
Prezent în Bistrița încă din anul 2018, retailerul a deschis cel de-al doilea magazin joi, 28 martie, odată cu inaugurarea noii galerii comerciale OK Shopping Center.
Noul magazin are o suprafață totală de 1.200 de mp
Magazinul deschis la Bistrița are o suprafață totală de 1.200 mp și este amenajat conform celui mai nou concept de magazin al retailerului scandinav, Store 3.0.
”Conceptul nostru de magazin a fost actualizat în ultimii ani, pentru că ne-am dorit ca produsele să aibă o expunere mai bună, astfel încât clienții să găsească mai ușor ceea ce își doresc și să se poată inspira din magazin. De asemenea, am dorit ca designul scandinav să se regăsească inclusiv în amenajarea magazinului, prin culorile, materialele și iluminarea spațiului”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.
Cu ocazia deschiderii, compania a pregătit o serie de oferte speciale, valabile până pe 3 aprilie 2024 doar în JYSK Bistrița OK Shopping Center.
Reduceri de până la 75% la mii de produse
Clienții care vor vizita noul magazin în săptămâna deschiderii vor găsi reduceri de până la 75% la peste 2.000 de produse, printre care articole de mobilier de interior, mobilier de exterior, saltele, plăpumi, perne, lenjerii de pat, decorațiuni, produse pentru baie și textile pentru casă.
În oferta specială de deschidere sunt incluse produse din noua colecție de mobilier și accesorii de grădină: o selecție de seturi pentru terasă, mese și scaune de grădină, pavilioane și umbrele de grădină, perne de scaun ghivece și decorațiuni de exterior. Produsele din colecția de grădină au reduceri de până la 65%.
Programul de funcționare al magazinului JYSK din Ok Shopping Center este de luni până duminică între orele 10:00 – 22:00.
JYSK a intrat pe piața din România în 2007
JYSK este un lanț internațional de magazine de mobilă, de origine scandinavă, care facilitează mobilarea fiecărei camere din orice casă și grădină. Cu peste 3.300 de magazine fizice și magazine online în 48 de țări, JYSK are întotdeauna o ofertă excelentă și oferă servicii competente, indiferent de modul în care clienții aleg să cumpere. Fondatorul Lars Larsen a deschis primul magazin în Danemarca, în 1979.
În prezent, JYSK are peste 31.000 de angajați. JYSK este deținut de familia din spatele Lars Larsen Group, cu o cifră de afaceri totală de 5,9 miliarde EUR în anul financiar 2021/22. JYSK a avut o cifră de afaceri de 5,2 miliarde EUR in anul financiar 2023/23.
JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent 140 de magazine în România.
SURSA VIDEO: Facebook – JYSK România