VIDEO: Percheziţii în mai multe județe, inclusiv Bistrița-Năsăud, la persoane care ar fi obţinut peste patru milioane de lei din fonduri publice cu documente false

FOTO: arhivă

Poliţiştii de la Serviciul Economic Neamţ efectuează, marţi dimineaţă, 46 de percheziţii în 13 judeţe din țară şi în Bucureşti, într-un dosar de obţinere ilegală de fonduri, cu un prejudiciu de peste patru milioane de lei. Percheziții se efectuează inclusiv în județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), percheziţiile au loc în judeţele Bistriţa-Năsăud, Bihor, Constanţa, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi obţinerea ilegală de fonduri.

Prejudiciul cauzat este de 4.086.000 de lei.

Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăţi comerciale, bănuiţii ar fi solicitat fonduri publice printr-un program, prezentând date şi documente false”, adaugă sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *