Weekend cu zile caniculare în Bistrița-Năsăud

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o atenționare cod galben de caniculă, valabilă în zilele de 26 și 27 august în toată țara. 

Valul de căldură se va extinde și intensifica în toată țara. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități îndeosebi în zonele de câmpie și podiș. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade”, precizează ANM.

Meteorologii mai avertizează că valul de căldură se va menține în majoritatea zonelor țării și în zilele următoare.

Și Meteo.BN atenționează că weekend-ul aduce zile toride.

Revine arşița! Următoarele zile aduc o încălzire, din nou, a vremii, nu că s-ar fi răcorit foarte tare şi foarte mult până acum. Totuşi, ploile de ieri au mai împrospătat aerul şi astăzi s-a respirat altfel. De mâine, însă, un nou val de aer cald, de origine tropicală, va fi transportat deasupra teritoriului țării noastre. Astfel, temperaturile vor creşte progresiv iar duminică şi luni, în zonele joase temperaturile vor atinge sau chiar depăşi 35°C. Va fi caniculă iar disconfortul termic, foarte accentuat. De ploi, nu se întrevede nimic, cel puțin în week-end. Luni după-amiază, posibil prin zonele montane, să apară furtuni de vară. Aşadar, zile toride în week-end!”, a precizat Meteo.BN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *