Zeci de polițiști și jandarmi, în căutarea unei femei din Târlișua care a dispărut de acasă

Aproape 20 de polițiști și jandarmi, însoțiți și de doi câini de urmă, au desfășurat activități de căutarea a unei femei în vârstă de 80 de ani, dispărută de acasă, informează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud. La căutări au participat și voluntari.

Dispariția femeii a fost semnalată la data de 2 mai.

”La data de 2 mai, în jurul orei 12.00, o femeie din Târlișua a alertat polițiștii cu privire la faptul că mama ei, în vârstă de 80 de ani, cu probleme de sănătate, a dispărut de acasă. Polițiștii au demarat de îndată verificările, fiind dispusă și măsura căutării la nivel național”, a anunțat IPJ Bistrița-Năsăud.

După aproximativ 6 ore de căutări, femeia a fost găsită la aproximativ 5 km distanță de locuință, traversând o zonă deluroasă și împădurită. Aceasta a fost încredințată fiicei ei, nefiind victima vreunei infracțiuni.

De asemenea, la aceeași dată, oamenii legii au depistat și o tânără care era dată în urmărire la nivel național.

”La data de 2 mai, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat o tânără de 17 ani care figura ca fiind căutată la nivel național. Aceasta era dispărută din data de 17 martie a.c. dintr-o casă de  tip familial din localitatea Teaca. Polițiștii au revocat măsura căutării și au încredințat-o responsabililor centrului”, mai precizează IPJ Bistrița-Năsăud.