Zeci de sancțiuni, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea regulilor de combatere a pandemiei

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, zeci de sancţiuni pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate pe parcursul zilei de luni, oamenii legii au verificat 296 de persoane față de care a fost dispusă măsura izolării și 388 de persoane plasate în carantină la domiciliu. De asemenea, au mai fost legitimate 108 persoane, au fost oprite pentru verificări 65 de autovehicule și au fost efectuate controale și activități de informare la 27 de societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.600 de lei.

Totodată, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în cuantum de 1.000 de lei, unei persoane care a încălcat măsura de carantină la domiciliu.

La data de 31 ianuarie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Beclean au constatat faptul că o femeie de 32 de ani, din Ciceu-Mihăiești, plasată în carantină la domiciliu, nu respectă măsurile dispuse. Aceasta a fost sancționată contravențional, conform Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

Alături de polițiști și jandarmi, la activități au participat și polițiști locali și cadre din cadrul Inspectoratului pentru Situați de Urgență Bistrița-Năsăud, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.

”Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2. Pentru sănătatea proprie și a celor din jur, recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție dispuse de autoritățile sanitare, să poarte masca de protecție și să evite, pe cât posibil, zonele aglomerate”, mai completează IPJ Bistrița-Năsăud.