Zeci de sancțiuni pentru cei care nu colectează selectiv deșeurile

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă verificările cu privire la colectarea corectă a deșeurilor în gospodărie, dar în continuare constată că sunt cetățeni care nu separă în mod corespunzător deșeurile. Numai luna aceasta, inspectorii au depistat 45 de situații de acest fel și au aplicat sancțiuni.

”În cadrul acțiunilor de verificare și control, inspectorii Corpului de Control ai ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică conținutul pubelelor și sacilor de colectare, atât pentru deșeurile menajere, cât și pentru deșeurile reciclabile. Nu ne place să dăm amenzi, dar în situațiile când în pubela neagră, destinată deșeurilor menajere, se găsesc deșeuri reciclabile, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud sancționează cetățenii care nu respectă colectarea separată a deșeurilor în gospodărie, conform legilor în vigoare. Doar în luna octombrie s-au aplicat 45 de sancțiuni pentru aceste fapte”, a precizat șeful ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae.

Sursa citată menționează că la nivelul județului s-a ajuns la un grad de reciclare de peste 30% și spune că lucrurile arată mai bine în ceea ce privește pubela galbenă, dar încă sunt identificate foarte multe deșeuri reciclabile în pubelele negre.

Schimbarea percepției oamenilor referitoare la modul în care trebuie gestionate deșeurile este foarte importantă și va determina viitorul nostru, al tuturor. Fără implicarea noastră în gestionarea corectă a deșeurilor, nu vom putea schimba în bine lucrurile, iar acest lucru ne va costa scump pe toți. În primul rând, celula doi de depozitare de la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu se va umple mai repede decât este estimat, fapt ce va genera costuri pentru construirea unei noi celule. De asemenea, banii pe care i-am putea obține din valorificarea deșeurilor reciclabile vor fi mai puțini și vom plăti penalități pentru fiecare tonă de deșeuri depozitată în plus față de țintele impuse de Uniunea Europeană”, a mai adăugat Cristian Niculae.

În condițiile în care deșeurile gestionate necorespunzător poluează mediul înconjurător, reprezentanții ADI fac în continuare apel la populație să colecteze corect deșeurile în gospodărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *