30 de funcționari publici din mai multe unități administrativ-teritoriale, mai bine pregătiți după ce au participat la un curs de perfecționare în domeniul urbanismului

 

 

30 de funcționari publici din mai multe unități administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud au participat la un curs de perfecționare în domeniul urbanismului, curs care s-a desfășurat la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

”Tocmai s-a încheiat cursul de perfecționare al funcţionarilor publici cu atribuții în domeniul urbanismului, desfăşurat în perioada 24 – 28 iunie 2019, la Prefectura judeţului Bistrița-Năsăud”, arată reprezentanții Instituției Prefectului.

Acesta a vizat tematici precum: prezentarea cadrului legislativ actualizat în domeniul urbansimului, atribuţiile autorităților administrației publice locale în acest domeniu, norme şi proceduri privind urbanismul, documentațiile de urbansim ca temei legal pentru autorizarea construcțiilor, controlul şi respectarea disciplinei în urbanism, recepția lucrărilor de constucții.

La curs au participat 24 de funcţionari din 22 de unităţi admnistrativ-teritoriale din judeţ, atât din cele 4 oraşe, cât și de pe raza comunelor, precum şi 6 funcţionari publici din cadrul structurilor de specialitate ale instituţiei prefectului.

Lectorul cursului a fost Zeina Moldovan, specialist cu o largă experienţă în domeniul urbansimului, fost șef serviciu de specialiate în cadrul Consiliului Județean Arad.

One comment

  1. Balan Marius- contribuabil

    Nu cred nici o iota ca baietii si fetele au invatat lectia corectitudinii. Trebuiau sa puna mana pe BIBLIE si sa jure ca vor fugi de ciubucuri si avantaje ca dracu de TAMAIE.

error: Content is protected !!