Lucrările executate pe Bulevardul Republicii din municipiul Bistrița au avansat și nu vor mai afecta circulația auto, spune primarul Ioan Turc.
”Amenajarea bordurilor scuarurilor de pe Bulevardul Republicii a avansat, rămânând de realizat mici retușuri în zona interioară a acestora. Lucrările ce trebuie finalizate în perioada imediat următoare nu vor mai afecta circulația auto! Vă mulțumesc pentru înțelegere și răbdare!”, a transmis primarul Ioan Turc.
Lucrările pe una dintre principalele artere de circulație din municipiu au început în urmă cu aproximativ o lună, demararea intervențiilor stârnind o serie de reacții în spațiul public.
Primarul Ioan Turc a explicat că lucrările sunt necesare și ele prevăd înlocuirea bordurilor și refacerea suprafețelor de spațiu verde, urmând a fi montate și aspersoare.
”Pe Bulevardul Republicii, pământul este peste bordură, iar la fiecare ploaie acesta ajunge și pe carosabil, mai întâi ca noroi, apoi ca praf, contribuind la creșterea indicatorilor de poluare citadină. De fapt, pe acel tronson bordurile nu au mai fost schimbate din 2007, de când, în calitate de viceprimar, am reușit să obțin includerea orașului nostru în reabilitarea DN 17. Pentru a înlătura acest disconfort, am decis să trecem la schimbarea bordurilor, iar intervenția se poate face concomitent cu montarea unui sistem de irigatii având aspersoare retractabile, refacerea gazonului și înlocuirea unor arbori din scuarul care desparte cele două sensuri de mers”, a explicat primarul Ioan Turc.
FOTO: De ce sunt necesare intervențiile de pe Bulevardul Republicii din Bistrița