Consiliul Local Bistrița a adoptat miercuri, în ultima ședință ordinară din acest an, un proiect de hotărâre privind taxele și impozitele locale datorate de persoanele fizice și juridice din municipiu în anul 2023. Proiectul a fost adoptat cu 13 voturi ”pentru” din 17 voturi exprimate. Patru consilieri locali s-au abținut de la vot, printre aceștia numărându-se și consilierul USR Nicolae Pavelean.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Nicolae Pavelean explică de ce nu a votat în favoarea proiectului care stabilește taxele și impozitele pe anul 2023 în municipiul Bistrița.
”Așa cum am spus și în trecut, nu susțin majorarea impozitelor deoarece cetățenii sunt deja împovărați cu destule majorări ale cheltuielilor, începând de la toate prețurile pentru alimente, la tarifele pentru apă, salubritate, gaz, electricitate, rate la bănci mai mari, iar costul vieții a crescut deja enorm deși salariile, în special cele din privat, și pensiile nu au ținut pasul cu aceste majorări. Acest proiect din păcate stabilește câteva majorări de impozite cum ar fi cel pentru clădiri nerezidențiale sau pentru autoturisme, asta pe lângă indexările impozitelor și taxelor locale cu rata inflației. De asemenea, consider că bistrițenii au fost mințiți cum se întâmplă tot mai des în ultimul timp, când domnul primar Ioan Turc a declarat, acum o lună de zile, că „bistrițenii să fie liniștiți, nu îi împovărăm cu taxe și impozite majorate într-o perioadă destul de grea”. Din respect pentru bistrițeni, nu voi susține niciodată un proiect care are în spate o minciună. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care nu am votat ieri pentru acest proiect”, a precizat consilierul Nicolae Pavelean.
În ceea ce privește taxele și impozitele locale pe anul 2023, acestea vor fi indexate cu rata inflaţiei de 5,1%. De asemenea, municipalitatea a decis modificarea cotei de impozitare de la 0,2% la 0,5% în cazul impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, precum și modificarea impozitului pe mijloacele de transport atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice astfel: de la 9 la 13 lei/fiecare grupă de 200 cmc sau fracțiune din aceasta/an pentru autoturismele cu capacitate cilindrică de până la 1600 cmc și de la 21 la 25 lei/fiecare grupă de 200 cmc sau fracțiune din aceasta/an pentru autoturismele cu capacitate cilindrică între 1600 cmc și 2000 cmc, inclusiv. Impactul asupra bugetului în urma stabilirii noilor impozite şi taxe locale aferente anului 2023 este de aproximativ 2.335.000 lei.
Taxele și impozitele locale pe anul 2023, în dezbaterea Consiliului Local Bistrița