Asociația Invictus România, împreună cu Primăria Bistrița și Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, organizează, în data de 27 mai 2023, prima ediție a concursului de alergare ”Semimaratonul Eroilor Invictus”.
”Evenimentul este dedicat Zilei Eroilor și ne oferă ocazia să ne arătăm aprecierea și respectul față de cei ce au scris istorie luptând pentru valorile românești. Prin acest semimaraton ne dorim să contribuim la cultivarea ambiției și a curajului de a depăși orice obstacol în momentele de cumpănă, dar și de a încuraja bistrițenii spre un stil de viață mai sănătos, prin mișcare și activitate fizică în aer liber. Probele din cadrul concursului sunt destinate tuturor categoriilor de persoane: adulți, seniori, copii, persoane cu dizabilități etc”, precizează organizatorii.
Decizia de a organiza un astfel de concurs la Bistrița a fost luată anul trecut, când reprezentanții Primăriei Bistrița, ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” și ai Asociației Voluntarilor Invictus România au semnat un protocol în acest sens.
Din bugetul local pe anul acesta, Primăria Bistrița a alocat suma de 10.000 de lei pentru acest eveniment.