Bărbatul suspectat că ar fi comis o crimă în localitatea Livezile rămâne după gratii, în cazul său fiind dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, informează Inspectoratul de Poliției Județean Bistrița-Năsăud.
”Față de bărbatul de 37 de ani, din Leșu, bănuit de comiterea infracțiunii de omor, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus măsura arestului preventiv pe o durată de 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propusă o soluție legală prin unitatea de parchet.