Bărbatul din Livezile care ar fi agresat-o pe fosta sa concubină în plină stradă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 28 februarie, bărbatul de 45 de ani din Livezile a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru următoarele 30 de zile”, a transmis Poliția.
Inițial, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore după ce fosta sa concubină a solicitat ajutorul Poliției acuzându-l pe bărbat că ar fi amenințat-o și agresat-o în plină stradă, la scurt timp după ce ar fi coborât dintr-un taxi, în apropierea locuinței ei din Bistrița.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, continuă cercetările în cadrul dosarului penal deschis pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.