PSD Bistrița-Năsăud și-a desemnat candidații de primar în 60 din cele 62 de unități administrativ-teritoriale din județ, afirmă președintele partidului, Emil Radu Moldovan.
”Ținând cont de faptul că ordonanța pentru comasarea alegerilor s-a dat în urmă cu o săptămână, am avut la dispoziție doar câteva zile pentru a desemna 60 de candidați de primar din 62.
Am finalizat povestea asta și în cursul zilei de astăzi va fi făcută publică și lista celor 60 de candidați desemnați. Mai avem de desemnat candidații la Năsăud și Chiochiș. Aceste decizii se vor lua în cel mult două săptămâni”, a spus Emil Radu Moldovan într-o conferință de presă.
5 primari PSD nu mai sunt pe listă, în alegeri!
Președintele PSD Bistrița-Năsăud a completat că cinci primari social-democrați în exercițiu nu vor mai candida din partea PSD pentru un nou mandat la alegerile locale din 9 iunie. E vorba despre primarii de la Josenii Bârgăului – Nicolae Vrîncean, Rebra – Ștefan Danci, Ciceu Mihăiești – Valentin Mureșan, Nimigea – Mircea Runcan și Salva – Gheorghe Onul.
Pe de altă parte, din partea PSD va candida actualul primar PMP din comuna Cetate, Lucian Tarniță.
Radu Moldovan a precizat că la alegerile locale din acest an va exista o alianță locală PSD-PNL într-o comună din județ, la Nușeni. În celelalte UAT-uri, PSD va avea candidați proprii și nu va mai forma alianțe.
Cine sunt candidații PSD!
Astfel, candidații PSD pentru o funcție de primar sunt:
- Bistrița – Gabriel Lazany
- Beclean – Nicolae Moldovan
- Sângeorz- Băi – Cristian Ionel Pop
- Bistrița Bârgăului – Vasile Laba
- Braniștea – Cornel Săsărman
- Budacu de Jos – Florin Sandu Simionca
- Budești – Vasile Codrea
- Căianu Mic – Paul Dumitru Știr
- Cetate – Lucian Tarniță
- Chiuza – Grigore Bradea
- Ciceu Giurgești – Vasile Iuga
- Ciceu Mihăiești – Silviu Cătălin Ciceu
- Coșbuc – Ioan Pavelea
- Dumitra – Gheorghe Bălăjan
- Dumitrița – Ilie Uchrenciuc
- Feldru – Ioan Opriș
- Galații Bistriței – Vasile Vermeșan
- Ilva Mare – Alexandru Anca
- Ilva Mică – Aurel Horea
- Josenii Bârgăului – Vasile Urs
- Lechința – Romeo Daniel Florian
- Leșu – Ioan Pop
- Livezile – Traian Simionca
- Lunca Ilvei – Bogdan Țega
- Măgura Ilvei – Valer Avram
- Maieru – Vasile Borș
- Mărișelu – Horea Petruț
- Matei – Octavian Pop
- Miceștii de Câmpie – Daniel Feier
- Milaș – Aurelian Someșan
- Monor – Ioan Cira
- Negrilești – Dumitru Costin
- Nimigea – Cornel Runcan
- Parva – Ioan Strugari
- Petru Rareș – Vasile Cocos
- Poiana Ilvei – Ioan Scridonesi
- Prundu Bârgăului – Doru Crișan
- Rebra – Vasile Gavriloaie
- Rebrișoara – Ștefan Cîrcu
- Rodna – Valentin Grapini
- Romuli – Ioan Monița
- Runcu Salvei – Daniel Pop
- Salva – Anchidim Lari
- Sânmihaiu de Câmpie – Ioan Mate
- Șanț – David Szabo
- Șieu – Ionuț Cifor
- Șieu Măgheruș – Cătălin Moldovan
- Șieu Odorhei – Sorin Sfintean
- Șieuț – Mihai Ivan
- Silivașu de Câmpie – Ioan Cămărășan
- Șintereag – Ioan Bob
- Spermezeu – Viorel Cristea
- Târlișua – Vlăduț Purja
- Teaca – Iustian Muntean
- Telciu – Sever Mureșan
- Tiha Bârgăului – Vasile Șut
- Uriu – Radu Spermezan
- Urmeniș – Claudiu Vesa
- Zagra – Nicolae Bușcoi
- Nușeni, s-a aprobat constituirea Alianței Electorale PSD – PNL.
Consiliul Politic al PSD Bistrița- Năsăud a validat aceste candidaturi pentru funcția de primar.
În perioada următoare, PSD Bistrița-Năsăud se va ocupa și de listele de candidați pentru funcțiile de consilieri județeni și locali.
”În etapa următoare, o să facem evaluarea consilierilor județeni. Într-o foarte mare măsură cred că mulți vor rămâne, dar vor apărea și fețe noi. Va conta foarte mult și sprijinul zonelor pe care le reprezintă. Consilierii județeni ai PSD sunt reprezentanți ai zonelor din județ: Valea Bârgăului, Valea Șieului, Valea Sălăuței, Someșului, Ilvelor și așa mai departe. Dacă organizațiile îi vor susține în continuare, ei s-ar putea regăsi în continuare pe lista de la Consiliul Județean. Dar cred că trebuie să vină și oameni noi care să crească alături de cei care au mai multă experiență. Legat de municipiul Bistrița, Daniel Suciu a făcut un lucru extraordinar acolo. Organizația era în moarte clinică. A reconstruit-o și pot să spun că nu am avut niciodată la municipiu o organizație de acest nivel. (…) Candidatul de primar, domnul Gabriel Lazany, împreună cu Biroul Politic al Organizației Municipale, vor decide cum va arăta lista. Nu avem în momentul de față niciun fel de decizie în acest sens”, a mai spus Moldovan.
Săptămâna aceasta, Emil Radu Moldovan a anunțat că va candida pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Alegerile locale vor avea loc în 9 iunie.