Aproximativ 3.000 de persoane au participat la Maratonul Resuscitării de la Bistrița

Aproximativ 3.000 de persoane au participat la prima ediție a Maratonului Resuscitării – Fii pregătit de la Bistrița, eveniment care a avut loc duminică la TeraPlast Arena din cartierul Unirea.

Potrivit managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, la Bistrița a fost înregistrat un record de prezenţă.

”2.956 cifra zilei de duminică. Un nou record național ”Maratonul Resuscitării”. Bistrița a fost din nou la înălțime!”, a transmis Gabriel Lazany.

Scopul evenimentului a fost acela de a educa populația cu privire la importanța acordării primului ajutor în diferite situații. 

Circa 200 de salvatori, dintre care aproximativ 100 de intructori, au participat la cele 14 ateliere din cadrul evenimentului și i-au învățat pe participanți cum să acționeze într-o situație de urgență.

Maratonul Resuscitării a fost organizat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, UPU-SMURD Bistrița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Fundația pentru SMURD, Bistrița fiind cel de-al cincilea oraș din țară în care a avut loc un astfel de eveniment. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *