Începând de miercuri, 14 iulie 2021, programul în baza căruia va funcționa Ștrandul Municipal ”Codrișor” va fi prelungit până la ora 21:00, a anunțat Primăria Bistrița. Astfel, bistrițenii dornici să …
Read More »Radu Florescu
Arest la domiciliu pentru cei doi bărbați din Șieu cercetați pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor
Cei doi bărbați din Șieu pe care polițiștii îi cercetează pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor au fost plasați în arest la domiciliu, informează Inspectoratul de …
Read More »Servicii de prevenție decontate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate începând cu luna iulie 2021
Începând cu luna iulie 2021, investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acordate pentru toate categoriile de vârstă, se decontează din fondul alocat de casele de …
Read More »Bărbat de 63 de ani, găsit fără suflare în lacul Colibița
Un bărbat de 63 de ani a fost găsit fără suflare, marţi seara, în lacul Colibiţa, pentru scoaterea acestuia din apă intervenind un echipaj de pompieri dotat cu barcă. Potrivit …
Read More »FOTO/VIDEO: Incendiu în zona galeriei comerciale B1 Shopping Bistrița de pe strada Calea Moldovei
Marți seara, pompierii bistrițeni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit în zona galeriei comerciale B1 Shopping Bistrița de pe strada Calea Moldovei din municipiu. Potrivit Inspectoratului Județean …
Read More »Primarul Ioan Turc vrea blocuri ANL ”cochete, cu o arhitectură modernă” în cartierul Subcetate
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a purtat discuții cu conducerea Agenției Naționale pentru Locuințe cu privire la posibilitatea construirii a două noi blocuri cu locuințe ANL în cartierul Subcetate. ”Azi …
Read More »FOTO: Reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean, aproape de final
Lucrările de reabilitare și modernizare a Ambulatoriului Integrat din cadrul Spitalului Orășenesc Beclean sunt aproape de finalizare, a anunțat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan. ”O bună parte din dotările ultra-moderne …
Read More »Bilanțul zilei privind cazurile de COVID-19 în Bistrița-Năsăud
Până marți, 13 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 11.884 cazuri confirmate de CoVid-19;6 cazuri active (3 …
Read More »Peste 100 de candidați s-au înscris la examenul național de definitivare în învățământ. Proba scrisă va avea loc miercuri
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, se va desfășura miercuri, 14 iulie, începând cu ora 9:00, la centrul de examen de la Școala Gimnazială …
Read More »FOTO/VIDEO: Percheziții în Șieu; doi bărbați care ar fi participat la o partidă de vânătoare, reținuți
Doi bărbați din Șieu au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști, aceștia fiind bănuiți că ar fi participat la o partidă de vânătoare autorizată, dar nu ar fi …
Read More »Cod galben de caniculă și disconfort termic în Bistrița-Năsăud, în zilele de 13 și 14 iulie
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări cod portocaliu şi cod galben de caniculă, valabile marţi şi miercuri în mai multe județe din țară. Județul Bistrița-Năsăud este vizat …
Read More »FOTO/VIDEO: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a prezentat lotul pentru sezonul competițional 2021/2022
Echipa de handbal CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și-a prezentat luni seara lotul cu care va continua în sezonul competițional 2021/2022, evenimentul desfășurându-se în curtea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, în prezența unui …
Read More »Un skatepark a fost amenajat în orașul Năsăud
Vocea tinerilor din Năsăud s-a făcut auzită și un skatepark a fost amenajat în oraș, a anunțat primarul Dorin Vlașin. ”Avem o veste bună pentru toți copiii din orașul nostru …
Read More »Pompierii avertizează: Atenție la scăldat! Sfaturi utile pentru a evita o tragedie
În sezonul cald creşte numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, a lacurilor și în locurile de agrement. Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență …
Read More »Primarul Bistriței, prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România. Ce solicitare i-a făcut Ioan Turc ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a fost prezent, luni, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România. La reuniunea de la București au participat premierul Florin Cîțu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor …
Read More »Primăria Bistrița organizează o nouă ediție a concursului ”Bistrița Verde”
Primăria municipiului Bistrița organizează și anul acesta concursul ”Bistriţa verde”, care se desfășoară pe trei secțiuni: ”Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”, ”Cel mai frumos balcon …
Read More »FOTO: Elevi din Sângeorz-Băi, la cea de-a VII-a ediție a taberei ”Tineretul la vârf”
În perioada 8-9 iulie, în zona ”Putredu” din Parcul Național Munții Rodnei, s-a desfășurat tabăra ”Tineretul la vârf – Youth at the top!”, la care au participat 15 elevi ai …
Read More »Bilanțul zilei privind cazurile de COVID-19 în Bistrița-Năsăud
Până luni, 12 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 11.883 cazuri confirmate de CoVid-19;6 cazuri active (3 …
Read More »MAI: Denisa Pînzariu – o tânără care își dedică timpul liber ca să salveze oameni
O tânără din Bistrița, voluntar în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, a fost dată drept exemplu de Ministerul Afacerilor Interne, care i-a mulțumit acesteia pentru că alege …
Read More »Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (12 – 25 iulie), care arată că vremea va fi călduroasă în primele zile ale intervalului de prognoză, dar …
Read More »Șoferi fără permis, beți sau drogați, prinși în flagrant de polițiști
În intervalul 10 – 12 iulie, polițiștii din Bistrița-Năsăud s-au aflat la datorie și au acționat inclusiv pe linie rutieră pentru siguranța participanților la trafic. Oamenii legii au sancționat mai …
Read More »Postul de manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, scos la concurs
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud organizează concurs în vederea ocupării postului de manager la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, instituție aflată în subordinea administrației județene. Acest post a rămas vacant după ce …
Read More »FOTO: Covor asfaltic nou pe un tronson de 1,3 km din DJ 173
Pe un tronson de 1,3 km din Drumul Județean 173, de la ieșire din municipiul Bistrița până la intrare în localitatea Jelna, se execută lucrări de reabilitare a îmbrăcăminții asfaltice. …
Read More »Primăria Bistrița vrea să îi încurajeze pe elevii care beneficiază de burse sociale să practice activități sportive
Primăria municipiului Bistrița intenționează să demareze un program prin care își propune să îi stimuleze pe elevii care beneficiază de burse sociale să practice sportul. În acest sens, municipalitatea a …
Read More »Ce lucrări se efectuează în Bistrița în această săptămână
Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bistrița a publicat lista privind intervențiile programate a fi efectuate în oraș în săptămâna 12 – 16 iulie 2021: Întreținere străzi: Lucrări …
Read More »Bilanțul zilei privind cazurile de COVID-19 în Bistrița-Năsăud
Până duminică, 11 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 11.883 cazuri confirmate de CoVid-19;6 cazuri active (3 …
Read More »FOTO/VIDEO: Acțiune a polițiștilor de la Rutieră în Bistrița; peste 100 de șoferi, trași pe dreapta
Și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul structurilor rutiere au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care …
Read More »Colaborare a polițiștilor din Bistrița-Năsăud și Suceava pentru prinderea unui bărbat condamnat la închisoare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au depistat, pe raza municipiului Bistrița, un sucevean condamnat la închisoare pentru mai multe furturi. Acesta era …
Read More »FOTO: Drumeție cu peripeții în Munții Călimani; un urs a ieșit în calea a trei persoane
Trei persoane care au pornit într-o drumeție în Munții Călimani au avut parte de peripeții, în cale ieșindu-le un urs. Ei au sunat la 112 și în sprijinul lor au …
Read More »VIDEO: Un FLEAC, l-a ciuruit! Ioan Turc, ales președinte al PNL Bistrița-Năsăud! Scor 275 vs 114!
Ioan Turc a câștigat un nou mandat de președinte al Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, reușind să obțină cu peste 150 de voturi mai mult decât contracandidatul său – Sorin Mititean. …
Read More »FOTO/VIDEO: Ludovic Orban: ”Am convingerea că Ioan Turc, dacă va fi ales președinte al PNL Bistrița-Năsăud, va fi alături de mine”. Ce spune despre Robert Sighiartău
Partidul Național Liberal Bistrița-Năsăud își alege astăzi președintele și noua structură a Biroului Politic Județean, conferința de alegeri desfășurându-se la Palatul Culturii din municipiul Bistrița. În cursa pentru funcția de …
Read More »Bilanțul zilei privind cazurile de COVID-19 în Bistrița-Năsăud
Până sâmbătă, 10 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 11.882 cazuri confirmate de CoVid-19;7 cazuri active (3 …
Read More »Două persoane au fost rănite într-un accident produs în Salva
Sâmbătă dimineața, la intersecția Drumului Național 17C cu Drumul Național 17D, în zona localității Salva, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. ”Impactul a avut …
Read More »Luni și marți, restricții de circulație pe strada Tudor Vladimirescu
În cadrul lucrărilor de reparații străzi, Direcția Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița are programate pentru acest an lucrări de reparații curente prin frezare și turnare mixtură asfaltică pe partea …
Read More »Bărbat din Dumitra, arestat preventiv pentru că ar fi agresat un jandarm
Un bărbat din Dumitra își va petrece următoarele 30 de zile după gratii, acesta fiind bănuit că a agresat un jandarm. El este cercetat pentru ultraj. ”Din cercetările efectuate până …
Read More »Rezultate finale Bacalaureat: 66,14% – rata de promovare după soluționarea contestațiilor; top 5 licee din județ
Rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2021) au fost afișate vineri, 9 iulie, în centrele de examen și pe …
Read More »Cine deține circa 65 % din Hala Decebal și ce planuri are în privința acestei clădiri
Un procent de circa 65 la sută din Hala Decebal din municipiul Bistrița este deținut de Grupul Sanovil, al cărui manager este dr. Gavrilaș Mureșan. Acesta a anunțat că are …
Read More »Bărbat din Bistrița, reținut după ce ar fi agresat o femeie în scara unui bloc
Un bărbat din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, acesta fiind bănuit că ar fi agresat o femeie în scara unui bloc. El riscă să ajungă …
Read More »Cei trei tineri bănuiți de tâlhărie și lipsire de libertate rămân în arest pentru următoarele 30 de zile
Cei trei tineri bănuiți de tâlhărie și lipsire de libertate rămân în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud pentru următoarele 30 de zile. ”Ieri, 8 iulie, cei trei tineri, cu …
Read More »Judecătoria Bistrița a admis înființarea Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud; se organizează concurs pentru ocuparea a 6 posturi de inspector de control
Judecătoria Bistrița a admis înființarea Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, a anunțat directorul executiv al instituției, Cristian Niculae. În aceste condiții, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud organizează concurs pentru ocuparea …
Read More »Călin Stan: ”Trei consilieri din Romuli, în stare de incompatibilitate. Vom sesiza ANI”
Vicepreședintele USR Bistrița-Năsăud, Călin Stan, a anunțat că formațiunea politică din care face parte va face o sesizare către Agenția Națională de Integritate (ANI), vizați de aceasta fiind trei consilieri …
Read More »Bugetare participativă la Bistrița, de la 1 august
Începând cu data de 1 august, Primăria municipiului Bistrița inițiază procesul de bugetare participativă, a anunțat administrația locală. ”Bugetarea participativă este un proces de deliberare democratică și de luare a …
Read More »Bilanțul zilei privind cazurile de COVID-19 în Bistrița-Năsăud
Până vineri, 9 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 11.882 cazuri confirmate de CoVid-19;7 cazuri active (3 …
Read More »Noua conducere a USR PLUS Bistrița-Năsăud și-a stabilit obiectivele pentru perioada următoare
Noua structură de conducere a USR PLUS Bistrița-Năsăud și-a stabilit obiectivele pentru perioada imediat următoare, noii lideri ai formațiunii politice afirmând că vor începe să contureze strategia pentru alegerile viitoare. …
Read More »Campanie de vaccinare împotriva COVID-19 la Băile Figa, în 10 – 11 iulie
În acest final de săptămână, persoanele care vor alege să se relaxeze la Băile Figa vor avea ocazia să se și vaccineze împotriva COVID-19, autoritățile din Bistrița-Năsăud organizând o acțiune …
Read More »CNSU a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 45 din 8 iulie 2021, privind actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic. Încadrarea din …
Read More »Container permanent destinat deșeurilor electrice și electronice, amplasat în Năsăud
Asociația RoRec a amplasat un container special pentru deșeurile electrice și electronice în orașul Năsăud, informează Primăria Năsăud. ”În incinta bazei de sortare a deșeurilor de pe strada Valea Podului …
Read More »FOTO/VIDEO: Gala Excelenței 2021. Olimpicii județului, premiați
Centrul Judeţean de Excelenţă Bistriţa-Năsăud i-a premiat, joi, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, pe elevii care au frecventat cursurile acestei instituţii de învăţământ și care au obținut rezultate remarcabile la competițiile …
Read More »FOTO: Festivitate la absolvire la Școala Postliceală ”Henri Coandă” Bistrița
Circa 130 de tineri care au absolvit cursurile Școlii Postliceale ”Henri Coandă” Bistrița au luat parte, joi, la o festivitate organizată pentru a marca acest moment. Evenimentul s-a desfășurat la …
Read More »Maraton de vaccinare la Bistrița, în week-end: ”Pfizer Summer Party”
În acest final de săptămână, în parcarea galeriei comercială B1 Retail Park va avea loc un nou maraton de vaccinare împotriva COVID-19. Evenimentul ”Pfizer Summer Party” va fi organizat sub …
Read More »Bistrița, în finala competiției European Green Leaf 2022; marele premiu – 200.000 de euro
Primăria municipiului Bistrița, prin Direcția Integrare Europeană, s-a înscris în luna octombrie 2020 în cadrul competiției European Green Leaf 2022. În data de 6 iulie 2021, Direcția Generală pentru Mediu, …
Read More »Bilanțul zilei privind cazurile de COVID-19 în Bistrița-Năsăud
Până joi, 8 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 11.882 cazuri confirmate de CoVid-19;6 cazuri active (3 …
Read More »FOTO: Rețineri într-un dosar de tâlhărie și lipsire de libertate
Trei tineri, bănuiți de tâlhărie și lipsire de libertate, au fost reținuți de polițiștii specializați în Investigații Criminale. ”La data de 7 iulie, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal, …
Read More »Prefectul Stelian Dolha: ”Nu sunt mulțumit de modul în care decurge campania de vaccinare. Deși tulpina Delta bate la ușă, noi ne culcăm pe-o ureche”
Aproximativ 22 la sută din populația județului Bistrița-Năsăud s-a vaccinat cu cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19, acest procent fiind unul mic în opinia prefectului Stelian Dolha. Reprezentantul …
Read More »Starea de alertă, prelungită cu încă 30 de zile, din 12 iulie
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o nouă hotărâre prin care propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu …
Read More »FOTO: Profesorii care oferă consultații gratuite în cadrul Centrului Comunitar pentru Tineret au fost premiați
Centrul Comunitar pentru Tineret (CeTin) a organizat, astăzi, Gala Profesorilor Voluntari, un eveniment special dedicat celor 19 cadre didactice care, pe parcursul unui an pandemic dificil, au ținut cursuri gratuite …
Read More »CNCAV avertizează că varianta Delta este capabilă să declanşeze noi valuri de infecţie în ţări şi regiuni afectate de tulpinile anterioare
Varianta Delta sau tulpina indiană a noului coronavirus este considerată cea mai adaptată dintre cele patru variante virale de îngrijorare, cu un grad ridicat de contagiozitate, de două ori mai …
Read More »FOTO: Cristian Niculae: ”Se fac ultimele pregătiri pentru darea în folosință a celulei 2 de depozitare a deșeurilor reziduale”
Directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae, a anunțat că autoritățile fac ultimele pregătiri pentru darea în folosință a noii celule de depozitare a deșeurilor reziduale, care a fost amenajată la …
Read More »Bilanțul zilei privind cazurile de COVID-19 în Bistrița-Năsăud
Până miercuri, 7 iulie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 11.881 cazuri confirmate de CoVid-19;7 cazuri active (3 …
Read More »Peste 5.000 de misiuni ale jandarmilor din Bistrița-Năsăud, în primele șase luni ale anului
În primele șase luni ale acestui an, jandarmii din Bistrița-Năsăud au executat peste 5.000 de misiuni, aproape jumătate dintre acestea fiind executate în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit unui comunicat …
Read More »Bărbat din Bistrița, găsit mort într-o mașină parcată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu
Un bărbat din Bistrița a fost găsit, miercuri dimineața, decedat într-o mașină care era parcată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu. Poliția a început o anchetă în acest caz. La …
Read More »Consilierul Nicolae Pavelean a testat aplicația iReport. ”Vă recomand și vouă să va descărcați aplicația și să vă faceți cont”
Consilierul USR PLUS Nicolae Pavelean a testat noua aplicație a Primăriei Bistrița prin care cetățenii pot face sesizări și s-a declarat mulțumit de modul în care aceasta funcționează. Acesta recomandă …
Read More »Peste 250 de tineri din Diaspora au solicitat fonduri pentru a dezvolta noi ferme în România; Bistrița-Năsăud, pe primul loc privind numărul de cereri
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru instalarea tinerilor fermieri, componenta dedicată Diaspora, sesiune care s-a desfăşurat în perioada 4 ianuarie – …
Read More »PSD: ”Guvernul trebuie să prezinte un plan privind organizarea testării anti-COVID în şcoli”
PSD cere Guvernului să se pronunţe dacă mai are în vedere organizarea testării anti-COVID în unităţile de învăţământ sau dacă a renunţat la această abordare. ”Având în vedere avertismentele specialiştilor …
Read More »