Bărbatul care anul trecut a înjunghiat un tânăr din Bichigiu, trimis în judecată de procurorii bistrițeni

Un bărbat care în luna noiembrie a anului trecut a înjunghiat un tânăr în timp ce se afla pe raza localității Bichigiu a fost trimis în judecată de procurorii bistrițeni, aceștia finalizând cercetările în acest caz. 

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

În seara de 12 noiembrie 2019, în timp ce se afla pe raza localității Bichigiu, comuna Telciu, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu mai multe persoane și fiind provocat de atitudinea agresivă manifestată de partea vătămată, inculpatul i-a aplicat acesteia, în diverse regiuni ale corpului, 6 lovituri cu un briceag pe care îl avea asupra sa, cauzându-i victimei leziuni corporale traumatice care i-au pus în primejdie viața, vindecabile în 28 – 30 de zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. 

Inculpatul are 42 de ani și este din județul Maramureș. În prezent acesta se află în arest la domiciliu. Victima sa are doar 18 ani. Tânărul a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu multiple plăgi la cap, gât și două plăgi toracice profunde, care i-au penetrat plămânii. Pacientul a beneficiat de investigații medicale de specialitate, a fost stabilizat și a fost transferat la Secția Clinică Chirurgie Toracică a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca”.

În ceea ce privește incidentul din data de 12 noiembrie 2019, despre acest subiect Ziar de Bistrița a mai scris:

Tânăr de 18 ani, înjunghiat în urma unui conflict izbucnit pe raza localității Bichigiu

Tânărul înjunghiat la Bichigiu va fi transferat la o clinică din Cluj-Napoca