Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sângeorz-Băi și-a sărbătorit hramul. ÎPS Andrei, în mijlocul credincioșilor

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit marți la Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sângeorz-Băi, cu prilejul hramului și prăznuirii ocrotitorului spiritual al orașului-stațiune.

De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, duhovnicul Mănăstirii Salva – arhim Dimitrie Irimia, preotul paroh Paul Gavriloaie, care este și directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sângeorz-Băi, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre mărturisire și apostazie, arătând că „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un exemplu strălucit de mărturisire a credinței în Domnul nostru Iisus Hristos”.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi. La chinonic, grupul vocal tradițional „Spice”, coordonat de prof. Anamaria Marti, a interpretat pricesne, iar, la sfârșitul Liturghiei, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi” din Sângeorz-Băi, coordonat de doamnele învățătoare Mărioara Avram, Ana-Maria Strugar și Nicoleta Croitor, dimpreună cu doamna profesoară Ioana Drăgan, au susținut un program artistic în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul bisericii și al orașului. Toți copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Preotul paroh Paul Gavriloaie a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile parohiei. Totodată, în semn de prețuire și recunoștință, chiriarhului i-a oferit o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, iar Secretarului de Stat pentru Culte, Ciprian Vasile Olinici, prezent la slujbă, i-a dăruit un clop cu pană de păun, specific Țării Năsăudului. De asemenea, copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Sfințirea capelei mortuare

După oficierea Liturghiei, IPS Părinte Andrei a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat noua capelă mortuară din oraș. Aceasta a fost edificată de Primăria Sângeorz-Băi.

În semn de prețuire și recunoștință, ierarhul i-a oferit primarului orașului Sângeorz-Băi, Cătălin Bota, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, județene și centrale, în frunte cu Secretarul de Stat pentru Culte, domnul Ciprian Vasile Olinici, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Scurt istoric

Piatra de temelie a noului lăcaș de cult, pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care este și ocrotitorul spiritual al orașului-stațiune Sângeorz-Băi, a fost pusă în data de 6 august 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, iar construcția propriu-zisă a început în luna octombrie a aceluiași an.

Lăcașul este proiectat de către Pop Dumitru și Traian Costan, după unul din proiectele de biserici ce a aparținut vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan.

La data de 8 noiembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a sfințit cele două cruci care au fost așezate pe turlele lăcașului de cult, iar la data de 13 aprilie 2022, Mitropolitul Andrei a sfințit cele trei clopote care au fost montate în turnul clopotniță al lăcașului de cult. Clopotele au fost achiziționate cu sprijinul unei familii de credincioși și al Primăriei Sângeorz-Băi, fiind realizate la Turnătoria „Turbonef” din Râmnicu Vâlcea. Clopotul mare are 300 de kilograme, cel mijlociu 204, iar cel mic 107 kilograme.

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat lucrările efectuate până în prezent la noua biserică parohială și a oficiat prima Sfântă Liturghie în acest lăcaș de cult care a fost ridicat în doar trei ani și este aproape finalizat, urmând să fie împodobit cu pictură în tehnica frescă.

Biserica este construită în curtea bisericii vechi, ctitorie a preotului profesor Ioan Bunea, și este afiliată Parohiei Sângeorz-Băi II. Aceasta deservește comunitatea din stațiune, precum și tinerii care se află în tabere la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea”, aflat tot în curtea parohiei.

Comunitatea parohială este păstorită de preotul Paul Gavriloaie, care este și directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din localitate.

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dumitru Sidor și Darius Echim

One comment

  1. Felicitări din suflet harniciului și inimosului slujitor al Sf.Altar,Paul Gavriloaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *