Bojor îl pârăște pe Crețu că NU-l lasă să-și pună „tarabă pentru semnături independente”

– Scrisoare deschisă –

Stimate domnule primar Ovidiu Teodor Creţu,

Vă este frică de un simplu cetăţean ca mine, că poate ajunge consilier? Vă este frică de un independent ca mine, că o să vă strice mişmaşurile politice din Consiliul Local Bistriţa?

De ce aprobaţi numai partidelor politice acordarea de spaţii pe domeniul public pentru strângerea de semnături necesare susţinerii candidaturilor, cum cere legea, şi pe mine nu mă lăsaţi?!

Am depus în 29 februarie 2016 cererea pentru ca să-mi permiteţi să strâng în stradă cele 1.000 de semnături necesare susţinerii candidaturii mele independente pentru Consiliul Local Bistriţa. Astăzi, 3 martie am trecut pe la Primăria Bistriţa ca să-mi primesc răspunsul favorabil la cererea mea şi mi s-a spus că încă cererea nu a fost repartizată…

Lista sustinatori Florin Ioan Bojor

Să înţeleg că o să-mi răspundeţi numai la împlinirea a 29 de zile de la depunerea cererii, cum ne-aţi obişnuit pe noi bistriţenii?

După cum ştiţi în calitate de politician, numai după publicarea în Monitorul Oficial a calendarului alegerilor şi publicarea de către autorităţile electorale a formularelor candidaţii independenţi încep strângerea de semnături necesare prezentării la alegeri. De asemenea, până în 26 aprilie trebuie depuse candidaturile pentru a intra în alegerile locale din 5 iunie 2016.

Vorbim de 1.000 de persoane ce trebuie să semneze şi să completeze cu datele de identitate lista de susţinere în 3 exemplare, adică câteva minute bune pentru fiecare. Ca atare, timpul este foarte scurt pentru independenţi…

Doar ciobanii politicieni pot mâna oile la Referendum!

 

Am înţeles că partidele politice în 2012 au trimis de două ori duba Poliţiei Locale după mine, am înţeles că nici pe pământul meu nu m-aţi lăsat să scriu cerinţa de morală de la parlamentari, am înţeles că nu-mi este îngăduit să am pod şi gard la proprietatea mea ca toată lumea, am înţeles că nu luaţi în considerare nicio propunere cetăţenească ce o adresez primăriei, dar nu înţeleg de ce interpretaţi activitatea mea ca o luptă personală cu domnia voastră.

Eu nu am nimic cu domnia voastră, domnule primar, însă în democraţie nu aveţi dreptul să mă discriminaţi şi la alegeri.

Deci, vă rog fumos de maximă urgenţă, să-mi permiteţi să-mi strâng în stradă cele 1.000 de semnături necesare candidaturii mele independente!

Vă mulţumesc frumos!

Prof. Florin I. Bojor

One comment

  1. Coti Alexandra

    rusine primarului ca e primar de atata timp daca vrei sa mergi in audienta la dansu trebuie a astepti o luna si dupa o luna nu mai poti vb cu el ca e ocupat si noi cei din sarara lam votat de prosti ce am fost nici nu vine macar sa vada ce strazi pline de noroi avem si copii nu pot sa se duca la scoala . Bravo domnule Florin Bojor nu va lasati mergeti mai departe noi va sustinem cred ca domnului primar ii e frica de dv.